FOTO. Cum arată acum septupleții a căror poveste a făcut înconjurul lumii în 1997

FOTO. Cum arată acum septupleții a căror poveste a făcut înconjurul lumii în 1997
Publicat: 20/11/2013, 21:42
Actualizat: 29/07/2014, 19:24

Primii septuleți din lume care au supraviețuit cu toții după naștere au ajuns în acest an la frumoasa vârstă de 16 ani. Alexis, Brandon, Joel, Kelsey, Kenny, Natalie și Nathan McCaughey, din SUA, și-au celebrat marți ziua de naștere, scrie Daily Mail.

Bobbi și Kenny, părinții celor șapte frați, au povestit că întotdeauna și-au dorit o familie mare, astfel că atunci când medicii au explicat că sarcina ar putea fi periculoasă, femeia a preferat să-și asume riscul. „Nu voi uita niciodată ziua în care am aflat că sunt atât de mulți”, și-a amintit Bobby, precizând că înainte de rămâne însărcinată urmase un tratament pentru fertilitate. „Îmi venea să strig de fericire”, a adăugat ea.

Astfel, în 19 noiembrie 1997, soții McCaughey, care aveau deja o fiică în vârstă de aproape 2 ani, deveneau din nou părinți.

Evenimentul a fost atât de mult mediatizat, încât președintele SUA de la vremea respectivă, Bill Clinton, a telefonat pentru a felicita familia, iar Oprah i-a invitat în emisiunea sa. În urma emisiunii respective, familia a primit în dar o casă mai mare decât cea pe care o aveau, un automobil cu mai multe locuri, scutece pentru primii doi ani de viață al septupleților, dar și burse de școlarizare a copiilor la orice universitate din Iowa.

În perioada copilăriei, doi dintre frați, Alexis și Nathan, au avut nevoie de intervenții chirurgicale pentru că se născuseră cu o formă ușoară de paralizie cerebrală. Acum, aceștia sunt bine și au preocupări normale oricărui adolescent.

În ceea ce privește viitorul, cei șapte frați și-au făcut deja planuri: Brandon dorește să aibă o carieră în armată, Kenny vrea să lucreze în construcții, Nathan în știință, Joel este pasionat de calculatoare, Kelsey de cosmetică, iar Alexis și Natalie vor dă devină profesoare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Iată ce se întâmplă în creierul tău dacă îți place să citești ficțiune
×